Reverse este recenta mea descoperire în materie de încălțăminte. Nu cunoașteam magazinul online, dar iată că drumurile noastre s-au întâlnit.
Am crezut de cuviință să vi-i aduc în atenție pentru că există categorii de preț pentru toate bugetele, cred eu.
Am comandat două perechi de încălțăminte, în primul rând pentru că sunt atât de multe modele, încât era absolut imposibil să mă pot decide la una singură. În al doilea rând, voiam să văd care este calitate acestora, nemaiavând contact până la acest moment cu acest magazin online.
Comanda a venit repede, condițiile de livrare au fost foarte bune, și iată-mă cu primul colet de pe reverse.ro.
Am ales două modele clasice, care să poată fi purtate în diverse combinații vestimentare. Știți că nu sunt inspirație pe partea de modă, având un stil vestimentar destul de liniar, clasic aș putea spune. Iar pe Reverse, chiar am găsit modele care să-mi satisfacă liniaritatea asta despre care vă vorbesc.
Ei bine, la fel stau și pe partea de încălțăminte. Tocuri port rar, la evenimente, iar evenimente n-au mai avut loc în ultimul an, dar nici nu-mi pare rău. Cel mai bine mă simt în lucruri confortabile și adaptabile oricărei ținute.
Cei de la Reverse au atât de multe modele pe gustul meu, astfel că mi-a luat ceva timp să mă hotărăsc.
Bineînțeles că vă las în cele ce urmează fotografii ale perechilor alese de mine, pentru a vă putea face o idee despre ce vorbesc.
Cert este că sunt confortabili, versatili, iar calitatea este foarte bună. Nu au venit cu defecte sau alt gen de probleme. Mărimile s-au potrivit perfect piciorului meu nu tocmai micuț…
Am pentru voi si un cod de reducere de 10%, în ideea în care vă doriți ceva de pe site – REVERSE10.
Am văzut că au și reduceri în perioada aceasta, așa că pe principul “Care femeie are prea mulți pantofi?” vă urez spor la cumpărături.
Găsiți magazinul online și pe social media :
Să-mi aratătați dacă vă luați ceva 🙂
Sunt frumoase foc ghetele galbene. Nu am nimic in nuanta asta. Eu mi-am propus sa nu mai iau nimic,parca am totusi prea multe
Foarte frumoase ghetuțele, simple, usor de asortat. Site-ul îl știam și am mai comandat de la ei, recomand!
Îmi place stilul ales de tine și îmi place mult încălțămintea promovată de Reverse.
Sunt tare frumoase alegerile tale și ti se potrivesc maxim!
Si mie îmi place site-ul acesta si mereu îmi apare pe facebook la sugestii! Chiar au incaltaminte la preturi mici dar totuși calitative!
Eu îi urmăream de ceva vreme în mediul online pe cei de la Reverse și iată că recent am plasat și eu o comandă. Mi-am luat o pereche de bocanci din piele naturală și o pereche de papuci cu talpa din rafie. Sunt foarte mulțumită de ambele perechi, chiar sunt foarte calitative.
Prima pereche pe galben imi place maxim. Sa te bucuri de aceste alegeri. Eu am luat niste ghete pe negru. 🖤
Sa le porti sănătoasă. Imi plac ghetele bordo. Pe Reverse ma tot uitam in ultima perioada dar nu m am hotarat inca ce sa imi cumpăr. Cizme,ghete,bocanci….vad eu. 😘
Ghetele galbene sunt tare frumoase, am si eu o pereche pe crem si le ador.
Da, am vazut o multime de modele dragute la ei.
Imi plac ambele alegeri, cele negre sunt mai clasice, iar cele galbene sunt mai vesele.
Am tot văzut acest site în ultima perioadă. O să caut mai multe detalii. Sunt curioasă ce variante etice au.
Super frumoase ghetele tale noi!! Cele galbene sunt preferatele mele! Au produse faine pe Reverse. Mi-am luat si eu ceva de acolo si sunt multumita!
Am vazut asa multe produse de la ei la reducere incat am fost tentata si am palsat si eu o comanda. Sunt tare faine!
Am pus și eu ochii pe câteva perechi de încălțăminte de pe acest site.
Imi plac alegerile tale. Am dat si eu o comanda recent la ei si mi-au placut tare mult alegerile facute