Beauty

PRIMĂVARA CU MAGIA EI

Primăvară minunată, oameni dragi! Plină de bună dispoziție, de entuziasm și de prosperitate!

Primăvara are magia ei. Este anotimpul renașterii, este anotimul în care totul în jurul nostru capătă culoare. Și mai presus de orice, luna martie este luna în care celebrăm femeile. E luna noastră! Și merităm asta!

Simbolul lunii martie este clar mărțișorul. Și ce simbol frumos. George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărţişorului afirma: „Scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet… Ţăranii pun copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească.”

După 1 martie, toată lumea așteaptă cu nerăbdare 8 martie. Magazinele sunt furnicar. Domnii caută să își răsfețe doamna inimii lor. Și foarte bine fac 🙂

8 martie acestă ziua cu dublă simbolistică – ZIUA FEMEII ȘI IMPLICIT ZIUA MAMEI, îi pune deseori pe domni în dificulate, neștiind ce cadouri să cumpere pentru a le demonstra aprecierea lor.

Dragi domni vin în întâmpinarea voastră cu idei de cadouri de ziua femeii.

Vă spun cu certitudine că nu există vreo femeie căreia să nu îi placă parfumurile bune. Sau produsele de machiaj. Eu nu cunosc vreuna.

Lancôme Idôle este recomandarea mea în ceea ce privește parfumurile, pentru această ocazie.

Iată un parfum perfect pentru primăvară. Te învăluie cu aromele florale. E ca o haină nevăzută în care debordezi de feminitate.

Referior la produsele de machiaj, nu veți da greș cu branduri consacrate. Yves Saint Laurent este unul dintre brandurile cu prestanță atât în parfumerie cât și în machiaj. Folosirea lor este o adevărată de experiența.

Sunt sigură însă, că orice ați cumpăra sau nu, dacă o veți face să se simtă iubită și aprecită, restul nu va mai conta. Fericirea nu stă neapărat în lucrurile materiale. Este clișeic, știu.

Orice ați cumpăra împachetați cu IUBIRE! E cel mai important.

E-atâta primăvară-n noi, iubite!

Şi-n toţi fiorii care tremură-n natură,

Şi-n zâmbetul ce-ţi flutură pe gură

Se-mbrăţişează visurile noastre tăinuite…” (Otilia Cazimir, din volumul „Fluturi de noapte”, 1927)

Cum a început primăvara voastră?

Please follow and like me:
fb-share-icon

32 thoughts on “PRIMĂVARA CU MAGIA EI

  1. Si eu am pus ochii pe cateva cosmetice si sper sa ajunga pana pe 8 Martie! Au un preț tare bun, iar calitatea lor este neasteptat de buna! 🙂

  2. Foarte îndrăzneț rujul! Nu știu cum miroase parfumul, însă am să-l adulmec atunci când voi avea ocazia. De obicei, prefer citricele. Să ai o primăvară minunată, plină de inspirație și bucurie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *