Beauty

YVES ROCHER / Secrets d’Essences Tendre Jasmin

” Parfumul este acel accent definitoriu atât de aproape de intimitate care te descrie atât de bine şi care îţi anunţă prezenţa într-o încăpere, continuând să vorbească despre tine şi atunci când ai părăsit acel loc.”

V-am mai zis eu că iubesc parfumurile. Și încă n-am cunoscut vreo femeie care să nu facă asta. Parfumul meu semnătură, cel pe care îl divinizez rămâne fără îndoială Kenzo Jungle l’Elephant, despre care am scris aici.

Totuși asta nu înseamnă că nu mai port nici un alt parfum. Gradul de disperare nu a atins încă acel nivel :).

Astăzi vreau să vă învălui în mrejele lui Secrets d’Essences Tendre Jasmin de la Yves Rocher.

DESPRE YVES ROCHER

Yves Rocher este o companie producătoare de cosmetice din Franța[1]. A fost înființată în anul 1959 de omul de afaceri Yves Rocher[1]. Grupul Yves Rocher are peste 15.000 de angajați în întreaga lume și o cifra de afaceri de 2 miliarde de euro[1]. Prezent în aproape 110 țări, grupul reunește mărcile Yves RocherDaniel JouvanceDr. Pierre RicaudIsabel DerroisnéKiotis și Galerie Noémie, precum și marca de îmbrăcăminte Petit Bateau

Am încercat câteva produse ale acestui brand și chiar am rămas plăcut surprinsă. Produsele franțuzești în general sunt la un alt nivel.

Secrets d’Essences Tendre Jasmin

Floral și luminos, Secrets d’Essences Tendre Jasmin este un veritabil concentrat de feminitate creat în jurul florii de Iasomie, care își dezvăluie diferitele fațete: prospețimea notelor de vârf, finețea absolutului de Iasomie Grandiflorum și senzualitatea absolutului de Iasomie Madurai. 

O creație sub semnătura lui Jacques Cavallier, Maestru Parfumier

Materii prime: 
Absolut de Iasomie Grandiflorum
Absolut de Iasomie
Esență de Portocală

NOTE

Iasomia preia inițiativa, iar câteva picături de Mandarină și Lămâie susțin această candoare. Inima acestui parfum este Absolutul de Iasomie Grandiflorum, în vreme ce Absolutul din Floare de Portocal își dezvăluie șarmul. În sfârșit, baza acestui parfum este un melanj dintre Absolutul de Iasomie Madurai și Absolutul de Mimoză.

Este un parfum perfect pentru primavară-vară. Te învăluie într-o aromă discretă, dar totuși puternică. Persistă toată ziua, și te transpune într-un peisaj parizian. Mai ales dacă ai imaginația bogată, și dacă iubești măcar un pic Franța 🙂

Vouă vă plac produsele Yves Rocher?

Please follow and like me:
fb-share-icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *