Oja semipermanentă este utilizată de mine de mulți ani, acasă. Îmi fac manichiura singură, fără vreun curs. Doar o mulțime de tutoriale de pe YouTube.
Dacă vreodată m-aș hotarî să extind aria, și să fac manichiura altor persoane, atunci cu certitudine aș face un curs. Însă rămâne, momentan, la stadiul de idee neconcretizată, întrucât nu am suficient curaj la acest moment.
Ba chiar mi se pare că, deseori, am două mâini stângi.
Totuși, îmi aplic ojă semipermanentă acasă de prin 2014. Nici mai mult, nici mai puțin de 9 ani.
What??? Acum conștientizez, și nu-mi vine să cred că au trecut 9 ani.
9 ani de când am terminat Facultatea practic, pentru că fix după absolvire mi-am luat un kit complet.
Ce înseamnă un kit complet?
Ai neapărată nevoie de o lampă UV sau LED. Eu am aceeași lampă UV din 2014, căreia nu i-am schimbat neoanele nici măcar o singură dată și merge perfect. Polimerizarea la lampa UV durează mai mult decât la cea LED – între 90 – 120 secunde respectiv 30 secunde pentru cea din urmă.
De asemenea, ai nevoie de o bază, oja semipermanentă în sine și top coat. Poți folosi fără probleme și oja semipermanentă 3 în 1, astfel vei avea nevoie doar de aceasta, însă mie mi se pare că nu ține la fel de mult.
Eu utilizez ojă Cupio și rareori Melkior. Cea de la Cupio mi se pare cea mai bună și cea mai ușor de lucrat pentru un novice.

Aceasta este ultima manichiură executată chiar zilele trecute, folosind Cupio și un pigment Oranjolie.
Apropo de Oranjolie, să știți că am descoperit Magic Crack-ul lor care îndepărtează cu mare ușurință orice tip de ojă semipermanentă sau bază rubber.
Baza Rubber este absolut minunată. Toate variantele de bază rubber Cupio. Ușor de lucrat și teribil de rezistentă. Pe lângă aceste aspecte să știți că veți găsi o varietate de variante absolut superbe.
Referitor la îndepărtarea acesteia, dețin și o freză electrică, însă nefiind avizată în acest sens mi se pare ușor greuț de lucrat pe unghiile proprii, așa că prefer acel Magic Crack. Soak off remover-ul nu funcționează atât de bine pe baza rubber, din păcate.

Ador manichiura aceasta, fiind minunată pentru Vară. Baza este Rubber Cupio, culoarea este Melkior, iar top-ul este Diamond Top Coat de la Cupio.
Oja semipermanentă mi se pare o variantă extraordinară pentru a avea manichiura îngrijită mereu. Știm cu toții că unghiile sunt cartea de vizită a unei femei.
Ideea este să folosești produse de calitate și să înveți cum să le aplici, dar asta vine în timp, cu mult exercițiu.
Dacă aveți întrebări, i’m here 🙂