Motivational

TAINELE VINDECĂRII SUFLETULUI

Tainele vindecarii sufletului – Sfântul Nectarie

Am început să citesc cât mai multe astfel de cărți. Vindecă și înalță sufletul. Te ajută să te regăsești.

Uneori-mi pare că MĂ DOARE LUMEA…

Și caut să tratez durerea cu și prin Dumnezeu. EL este CALEA, ADEVĂRUL și VIAȚA.

Lumea are mare nevoie de CREDINȚĂ ȘI DE HRISTOS. Altmiteri, NE PIERDEM.

Să cuprinzi în tainița inimii tale iubirea aproapelui…E taina sfințeniei izvorâtă din trăirea Părintelui Nectarie. Vă îndemn așadar nu doar să citiți cărțile Sfântului Nectarie din Eghina ci și să trăiți învățătura lui cea plină de Bucuria Raiului. Un bunic iubitor, dar în credință pentru toți!Părintele Necula

Cinstirea de care se bucură Sfântul Ierarh Nectarie în spațiul ortodox românesc este în strânsă legătură cu similitudinile dintre viața lui și viața duhovnicească a românilor. Vedem în aceasta frumusețea și universalitatea Ortodoxiei. Deși suntem din neamuri diferite și trăim în epoci diferite, ne asemănăm prin aceeași Lucrare : dorul după Dumnezeul Cel Viu! – Părintele Vasile Ioana

O învățătură plină de Bucuria Raiului! Tainele vindecării sufletului

Cele 11 cuvântări scrise de Sfântul Nectarie Taumaturgul ne vorbesc despre calea pocăinței și a smereniei, despre credință și iubire, despre binele desăvârșit după care tânjește inima noastră și pe care îl putem găsi doar în relația cu Dumnezeu.

Învățăturile Sfântului Nectarie nu sunt pentru cei nehotărâți, pentru cei ce șovăie atunci când aud chemarea blândă a Lui Dumnezeu, sunt pentru cei care își doresc să își întărească duhul și să trăiască într-adevăr Cuvântul Domnului.

Primele patru omilii ne invită să ne gândim la libertatea noastră de a alege calea dreptății și a adevărului. Iar, în cuvântările următoare, Sfântul Nectarie ne vorbește despre păcat și căință, despre pocăință și despre necesitatea spovedaniei și a împărtășaniei, oferind cititorilor învățături esențiale pentru îngrijirea și vindecarea sufletului.

Rugăciunile culese de Părintele Necula ne invită să ne rupem de iureșul vieții în fiecare zi timp de 8 zile și să-i acordăm sufletului nostru răgazul de care are nevoie pentru a-și găsi liniștea și bucuria.

Rostită cu inima curată, fiecare rugăciune devine o treaptă în drumul nostru spre lumină și desăvârșire. 

Please follow and like me:
fb-share-icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *