“…. Eu cred ca vesnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
Și inima-ți zvâcnește mai rar,
Ca și cum nu ți-ar bate în piept,
Ci adânc în pământ undeva.”

— Lucian Blaga – Sufletul satului

Doamne, cât adevăr în câteva cuvinte, în care pare că este cuprinsă…LUMEA.

Paștele l-am petrecut la țară, cu familia mea dragă. Atât a fost de frumos, de pur, de bine.

M-am încărcat cu atâta pace și liniște, încât am reflectat involuntar la viață. Cât de haotic trăim? Cum am ajuns să trăim atât de haotic, de rapid? Parcă timpul, viața, totul a devenit împovorător.

Aici, în oraș, oamenii sunt mereu triști, îngândurați, obosiți. Grijile ne sufocă și uităm să trăim. Uităm că VIAȚA ESTE O BINECUVÂNTARE.

La țară s-a născut veșnicia – așa spunea Lucian Blaga.

Cred că acolo s-a născut viața, libertatea, timpul, bunătatea. Viața se scurge încet, timpul trece lin. Oamenii sunt mai calmi, mai liniștiți, mai fericiți în esență.

Goana asta după A AVEA și nu după A FI, ne-a dezumanizat…

Ne-a transformat în niște triști și insensibili. Ne-a stors de EMOȚIE.

Pare dur ce spun, dar asta simt. Când mă întorc în Constanța sunt teribil de stresată și de frustrată.

Nu, nu vreau să par vreo secundă nerecunoscătoare pentru ceea ce am. SUNT recunoscătoare pentru TOT, dar nu pot să nu sper ca într-o zi, când va îngădui Dumnezeu, să ne retragem din oraș.

Eu și soțul meu suntem niște oameni foarte liniștiți, puțin sociali. Noi ne găsim confortul împreună cu familia noastră.

Acum, când scriu aceste rânduri, mi-e dor de verdele crud, de ciripitul păsărelelor, de rouă, de liniște.

Sunt la birou, în fața unui calculator. Cu sufletul, însă, nu sunt aici…

La țară s-a născut veșnicia! Dumnezeu este în fiecare răsuflare, și în fiecare adiere, iar mie mi-e dor…

Mi-e tare dor de PACE…